Un român în vârstă de 36 de ani a fost arestat la Toulouse, în Franța, fiind suspectat că și-a torturat iubita timp de mai multe săptămâni.
Totul după ce, pe 23 martie, femeia a fost găsită de un polițist pe o stradă, pe jumătate dezbrăcată, palidă, cu o rană sângerândă la cap și cu multe arsuri de țigară pe tot corpul.
„Când s-a întâlnit cu această femeie de 37 de ani pe străzile din Toulouse, polițistul a crezut că a văzut o fantomă”, scriu jurnaliștii francezi, citați de Libertatea.
Polițiștii care au observat-o pe femeie pe stradă au oprit imediat și i-au acordat primul ajutor. În acel moment, românca le-a povestit oamenilor legii calvarul prin care a trecut în mâinile iubitului său.
Polițiștii au mers împreună cu ea la domiciliu, dar bărbatul nu mai era acolo. Nici el și nici copilul celor doi, în vârstă de 6 ani.
Românca a povestit că a fost bătută, umilită și torturată săptămâni întregi. Câteva ore mai târziu, românca a refuzat să depună plângere, însă procuratura a deschis o anchetă pentru violență domestică și acte de tortură, infracțiuni care se pedepsesc cu maximum 15 ani de închisoare.
Investigațiile au fost încredințate grupului pentru protecția familiei din cadrul diviziei de criminalitate teritorială Haute-Garonne, ai cărei agenți l-au găsit rapid pe român și l-au arestat, luni. El a recunoscut că și-a „scuipat” și și-a „pălmuit” soția, pe care o descrie ca fiind o dependentă de droguri. Cu toate acestea, el a negat faptele de tortură. Ancheta continuă, iar un judecător a decis arestul preventiv pentru român.